marți, 29 aprilie 2014

Martorii lui Iehova – unitate cu orice preţ


martorii-lui-iehova-3

Cât de greu este să-l faci pe un martor să gândească în afara organizaţiei. Voi reda în acest articol un pasaj din cartea „Căutând adevărul” care vorbeşte de la sine câteva lucruri importante despre Organizaţia „Martorii lui Iehova”.
În 1954, liderii societăţii Turnul de Veghe au fost chemaţi în Scoţia pentru a depune mărturie în cazul Douglas Walsh vs. Onorabilul James Latham Clyde. Printre ei se aflau F. Franz (cel de-al patrulea preşedinte al societăţii), şi H. Covington (avocatul societăţii). Oficialii societăţii Turnul de Veghe au încercat să dovedească faptul că martorii lui Iehova sunt misionari şi ar trebui să fie scutiţi de serviciul militar obligatoriu în Scoţia. Un fragment din interogatoriul contradictoriu al lui H. Covington condus de către avocatul guvernului britanic.
Întrebare. Nu este de o importanţă vitală să spui adevărul în chestiuni religioase?
Răspuns. Este, cu siguranţă.
Întrebare. Aţi promulgat – iertaţi cuvântul – false profeţii?
Răspuns. Da. Nu cred că am promulgat profeţii false, dar au existat declaraţii care au fost eronate, aşa m-am exprimat, şi greşite…
Întrebare. Acesta a fost publicarea falsei profeţii?
Răspuns. Acesta a fost publicarea unei profeţii false, a fost o declaraţie falsă sau o declaraţie eronată care a urmat unei profeţii care a fost falsă sau eronată.
Întrebare. Şi care a trebuit să fie crezută de toţi membrii societăţii martorilor lui Iehova?
Răspuns. Da, pentru că trebuie să înţelegeţi, trebuie să avem unitate, nu putem avea dezbinare, aşa încât o mulţime de oameni să meargă fiecare pe unde vrea. O armată ar trebui să mărşăluiască în pas.
Întrebare. Să ne întoarcem la subiect acum, a fost promulgată o profeţie falsă?
Răspuns. Într-adevăr.
Întrebare. Ea a trebuit să fie acceptată de martorii lui Iehova?
Răspuns. Aşa este.
Întrebare. În cazul în care un membru al martorilor lui Iehova ar considera că profeţia este greşită, şi ar spune-o răspicat, ar fi excomunicat?
Răspuns. Da, în cazul în care ar spune-o răspicat şi ar continua să creeze probleme, pentru că, dacă întreaga organizaţie crede un lucru, chiar dacă ar fi eronat, iar altcineva începe pe cont propriu să îşi impună ideile, atunci s-ar crea dezbinare şi necazuri, nu ar mai exista armonie, nu ar mai fi un marş… Scopul nostru este de a avea unitate.
Întrebare. Unitate cu orice preţ?
Răspuns. Unitate cu orice preţ, deoarece noi credem şi suntem siguri că Iehova Dumnezeu foloseşte organizaţia noastră, organul de conducere al organizaţiei noastre, pentru a o conduce, chiar dacă se fac greşeli din când în când.
Întrebare. O unitate bazată pe acceptarea forţată a profeţiei false?
Răspuns. Recunosc că acest lucru este adevărat.
Întrebare. Şi persoana care îşi exprimă punctul de vedere, cum spuneţi, afirmând că este vorba de o greşeală, şi a fost excomunicată, ar încălca regulile în cazul în care ar fi botezat?
Răspuns. Aşa este.
Întrebare. Şi, după cum aţi spus ieri în mod expres, ar merita să moară?
Răspuns. Cred că da… Vreţi să spuneţi da sau nu? Voi răspunde da, fără nici o ezitare.
Întrebare. Şi asta numiţi dumneavoastră religie?
Răspuns. Cu siguranţă.
Întrebare. Numiţi aceasta creştinism?
Răspuns. Cu siguranţă.
Editor: Noi credem că alte comentarii sunt de prisos.
Sărmanii martori care sunt ţinuţi în această gândire a organizaţiei şi nu în frica de Dumnezeu.
Căutând adevărul. De la Turnul de Veghe la Biserica lui Hristos.” Editura Episcopiei Giurgiului, 2013, p. 259-262.
Selectat de Diacon Veaceslav Bodarev.


Sursa: http://ortodox.md/comentariile-zilei/martorii-lui-iehova-unitate-cu-orice-pret/

Despre denumirea „MARTORII LUI IEHOVA”

four-letter-word-300x240

Argumentele „Martorilor lui Iehova”:

„Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică Dumnezeu poartă de grijă…” (Facerea, 22, 14).
„…Domnul este numele Lui” (Ieşirea 15, 3).
„Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: „Domnul este scăparea mea!” (Ieşirea, 17, 15).
„Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta…” (Ieşirea, 33, 19).
„Atunci S-a pogorât Domnul în nor, a stat acolo şi a rostit numele lui Iahve” (Ieşirea, 34, 5).
„Şi a făcut acolo Ghedeon un jertfelnic Domnului şi l-a numit „Iahve-Şalom” (Judecătorii, 6, 24).
Apostolii nu s-au numit „martori ai lui Iehova”. Însuşi Hristos i-a numit martori ai Lui: „Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte, 1, 8).
„Martor” – în înţelesul acestui cuvânt în Noul Testament – se are în vedere anume martorul ocular. După căderea lui Iuda, criteriul alegerii noului apostol a fost prezenţa personală a acestuia la evenimentele cunoscute. Acest principiu a fost exprimat de către apostolul Petru: „…Trebuie ca unul din aceşti bărbaţi… începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui” (Fapte, 1, 22).
Martori se numeau şi primii mucenici creştini, de exemplu, „…Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis la voi…” (Apocalipsa, 2, 13). Prin suferinţele lor ei au mărturisit credinţa lor în Domnul Iisus Hristos.
Textul din cartea proorocului Isaia: „Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi Sluga pe care am ales-o…” (Isaia, 43, 10) – vorbeşte despre poporul evreu şi despre rolul proorocului Moise.
În Faptele Apostolilor citim: „…Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini” (Fapte, 11, 26).
Prin cuvintele „întâia oară, ucenicii s-au numit…” apostolul mărturiseşte despre originea tradiţiei cu adevărat apostolice – de a numi membrii Bisericii lui Hristos – CREŞTINI.
Numele „Iehova” nu se întâlneşte nici o dată în textul grec al Noului Testament. Numele „Iahve”(„Iehova”) se întâlneşte numai în Vulgata (textul latin al Bibliei) şi în acele traduceri care s-au aflat sub influenţa bibleisticii apusene. În Sfânta Scriptură sunt indicate şi alte „nume” ale lui Dumnezeu:Adonai, Elohim, Savaot, Domnul
Elohim (Eloi) – „Dumnezeul meu”
Adonai – înseamnă „Domnul”.
Domnul Savaot – „Domnul puterilor”, sau „Domnul oştirilor”.
ÎN LOC DE CONCLUZII
„Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani, 10, 17).
Originalitatea şi autenticitatea tuturor textelor biblice, citate după ediţia românească a Bibliei (Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române – Bucureşti, 1988) pot fi verificate după originalul grec şi ebraic al Sf. Scripturi (ediţiile greceşti – pentru Noul Testament şi cele ebraice – pentru Vechiul Testament).
După cum am menţionat, traducerea şi editarea în limbile română şi rusă a „Traducerii Lumii Noi” (a textului numai a Noului Testament, deoarece până când un text „nou-lumesc” al Vechiului Testament nici nu există) – reprezintă o ajustare a textului biblic la pasajele conceptuale ale „martorilor lui Iehova” şi ca atare nici nu poate fi considerată pe drept cuvânt „traducere”.
„Traducerea Lumii Noi” trebuie respinsă şi înlăturată, pentru că, verificându-o după originalul grec, rămâi mai mult decât uimit – într-atât s-a schimonosit, s-a falsificat şi s-a denaturat sensul şi textul biblic al Noului Testament, – încât e de nerecunoscut (!), – nici nu poate fi recunoscut (!). Anatema unei asemenea „traduceri”!!!
Protodiacon Ioan MUNTEANU
Sursa: www.csf.md


Preluat de pe: http://ortodox.md/articole/despre-denumirea-martorii-lui-iehova/

Martorilor lui Iehova – MĂRTURII BIBLICE despre cinstirea icoanelor

luca-icoana-maica-domnului2-1

Citatele „Martorilor lui Iehova”:
„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită” (I Ioan, 4, 12).
„Cu cine veţi asemăna voi pe Cel Preaputernic şi unde veţi găsi altul asemenea Lui?” (Isaia, 40, 18).
„Cu cine Mă veţi pune alături şi Mă veţi face egal, cu cine Mă veţi asemăna, ca să fim deopotrivă?” (Isaia, 46, 5).
„Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului” (Fapte, 17, 29).
„De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli” (I Corinteni, 10, 14).
„Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr” (Ioan , 4, 24).
„Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti…” (Ieşirea, 20, 4-5).
„Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip. Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie” (Deuteronom, 4, 15-16).
În Sfânta Scriptură nu sunt contradicţii, dar să comparăm textul din Ieşirea, 20, 4-5 cu textul din III Regi, 6, 29: „Pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi (care sunt în cer – n. n.), de copaci, de finici şi de flori îmbobocite (care sunt pe pământ – n. n.)” (III Regi, 6, 29).
După cum vedem, în templul din Ierusalim, zidit din voia lui Dumnezeu, au fost înfăţişate „din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos…”, şi aici nu este nici o contradicţie, pentru că e mare diferenţa dintre idol şi chipul sfânt, creat din voia lui Dumnezeu. De fapt, porunca despre chipurile cioplite trebuie citată începând nu cu versetul 4, ci cu al 3-lea: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” (Ieşirea, 20, 3).
Se ştie că Domnul Dumnezeu a recunoscut templul din Ierusalim. Când s-a sfinţit templul, „atunci n-au putut preoţii să intre în templul Domnului din pricina slavei lui Dumnezeu care umpluse templul. Şi toţi fiii lui Israel, văzând cum s-a coborât focul şi slava Domnului peste templu, au căzut cu faţa la pământ pe pardoseală, s-au închinat şi au slăvit pe Domnul: „Că este bun, că în veac este mila Lui!” (II Paralipomena, 7, 2-3).
Domnul Iisus Hristos a zis despre templul din Ierusalim: „…De ce era să mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? (Luca, 2, 49).
Proorocul David cinstea biserica: „Iar eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta” (Ps. 5, 7).
Din Sf. Scriptură vedem, că chipurile sfinte au fost înfăţişate nu numai „pe toţi pereţii templului de jur împrejur…” (III Regi, 6, 29), dar şi în mijlocul templului în chipul unor mari statui: „Şi a aşezat el heruvimi la mijloc în partea de la fund a templului. Aripile heruvimilor erau însă întinse; şi atingea aripa unuia un perete şi aripa celuilalt heruvim atingea pe celălalt perete. Iar celelalte aripi ale lor se atingeau în mijlocul templului aripă de aripă. Şi a îmbrăcat el heruvimii cu aur” (III Regi, 6, 27-28).
Chipuri erau şi pe chivotul Legii: „Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului” (Ieşirea, 25, 18).
Mai mult decât atât, „Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel” (Ieşirea, 25, 22).
Se ştie, că meşterul, care a făcut chipurile sfinte, avea Duhul lui Dumnezeu pentru săvârşirea lucrului: „Iată, Eu am rânduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda. Şi l-a, umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul” (Ieşirea, 31, 2-3).
Pot fi oare cinstite chipurile create după voia lui Dumnezeu? În cartea Ieşirea citim: „În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise şi-a zis: „Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuieşte”. Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: „Moise! Moise!”. Şi el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!”. Şi Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” (Ieşirea, 3, 1-5).
De ce pământul a devenit sfânt, încât a fost nevoie ca Moise să-şi scoată încălţămintea? Ce, s-a schimbat compoziţia chimică a acelui pământ? Doar Dumnezeu e pretutindeni: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Ps. 138, 7-10). Deci, de ce pământul a devenit sfânt? Acea materie, prin care Domnul îşi descoperă prezenţa Sa, devine sfântă şi sfinţită. Faţă de ea trebuie manifestată o atitudine de respect, de cinstire, de veneraţie: „…nu te apropia aici! ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale”, – cauza (?): „locul pe care calci este pământ sfânt!”.
Şi aici trebuie de menţionat că în Biblie nu se indică nici un caz, când Dumnezeu S-ar fi arătat oamenilor ca duh absolut. Domnul Se arăta în chip de nor, sau în chipul unui stâlp de foc: „…Şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel, şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii” (Ieşirea, 14, 20).
„…Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul” (III Regi, 19, 12).
„…Şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El” (Marcu, 1, 10).
Harul lui Dumnezeu în multe chipuri lucrează prin intermediul acelor sau alte tipuri de materie şi de fiecare dată atitudinea faţă de ea (de materia sfinţită) trebuie să fie corespunzătoare. Atunci când„…Uza şi-a întins mâinile sale spre chivotul Domnului ca să-l sprijine, şi s-a apucat de el, căci boii erau gata să-l răstoarne. Domnul însă s-a mâniat pe Uza şi l-a lovit Dumnezeu chiar acolo pentru îndrăzneala lui şi a murit el acolo lângă chivotul Domnului” (II Regi, 6, 6-7).
Împăratul „…Belşaţar când era în toiul ospăţului, la băutul vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe care Nabucodonosor, tatăl său, le luase din templul din Ierusalim, ca regele să bea vin din ele, împreună cu dregătorii săi, femeile sale şi concubinele sale… Chiar în noaptea aceea a fost omorât Belşaţar, împăratul Caldeilor” (Daniel, 5, 2, 30).
Din punctul de vedere al logicii iconoclaste formale, „vasele – rămân vase”. Dar Biblia învaţă, că aceste vase – sunt „vasele sfinte ale lui Dumnezeu în locaşul zidit numelui Domnului” (I Paralipomena, 22, 19).
În Vechiul Testament harul lui Dumnezeu lucra şi prin moaştele (osemintele) oamenilor sfinţi: „…Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau…, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Când acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale” (IV Regi, 13, 21). Ce l-a înviat pe acel om: oasele sau harul lui Dumnezeu? Desigur, harul, dar ca să vedem, că harul se sălăşluieşte în moaştele sfinţilor, se spune „…Când acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale”.
În Noul Testament harul a lucrat şi mai mult: „…Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan, 1, 17).
Despre Hristos avem mărturii, că „…Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau se vindecau” (Matei, 14, 36).
De asemenea şi ştergarele şi şorţurile apostolului Pavel vindecau bolile şi depărtau duhurile rele:„Şi Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei” (Fapte, 19, 11-12).
Chiar şi umbra apostolului Petru izvora har: „Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei” (Fapte, 5, 15).
Cine a creat prima icoană? Prima „icoană” a fost Adam, primul om creat de Dumnezeu. Adam este icoana (chipul) Domnului Dumnezeu. Doar în Biblie se spune: „Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră…” (Facerea, 1, 26).
Cuvântul „chip” în limba greacă „εικών” (icoană) – înseamnă chip, care indică prototipul, originalul (În Septuaginta cuvântul „εικών” se întâlneşte de 24 de ori). Acest principiu se referă la toate întrebările legate de manifestarea şi descoperirea Sfinţeniei Dumnezeieşti.
Însuşi Hristos a fost icoana (chipul) lui Dumnezeu Tatăl. El a mărturisit despre Sine: „…Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl…” (Ioan, 14, 9).
Apostolul Pavel spune despre Hristos, „…Care este chipul lui Dumnezeu” (II Corinteni, 4, 4).
„Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni, 1, 15).
Templul, cortul (schinia), chivotul Legii, vasele, jertfelnicul, etc. – toate acestea Domnul a poruncit lui Moise să le facă după chipul ceresc, pe care i l-a arătat pe muntele Sinai: „Cortul şi toate vasele şi obiectele lui să le faci după modelul ce-ţi voi arăta Eu; aşa să le faci!” (Ieşirea, 25, 9).
Cu alte cuvinte, fiecare parte din templu era chipul („εικών”), care indica, îndrepta spre prototip, spre original. Despre jertfelnicul ceresc, precum şi despre slujirea îngerească, însoţită de rugăciunile sfinţilor mucenici, putem citi în Noul Testament: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (Apocalipsa 8, 3-4).
Prin ce se deosebeşte idolul de icoană? Apostolul Pavel spune, că „…idolul nu este nimic în lume…” (I Corinteni, 8, 4). De exemplul, este idolul lui Zeus, dar în natură oare există o asemenea personalitate spirituală? Desigur, că nu. Idolul nu este nimic, pentru că nu are nici o realitate. Iar chipul întotdeauna presupune prototipul.
În Vechiul Testament chipul lui Dumnezeu n-a fost redat, pentru că în Vechiul Testament Domnul s-a arătat numai în chip de Înger. Şi iudeii, ştiind aceasta, „…pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi…” (III Regi, 6, 29). Hristos este „… este chipul lui Dumnezeu” (II Corinteni, 4, 4).
În Vechiul Testament nu erau zugrăvite chipurile sfinţilor, pentru că sfânt pe om îl poate face numai Hristos, şi fără El şi fără Biserica Lui cei din vechime nu aveau nădejde nu numai la sfinţenie, dar şi la mântuire. Despre drepţii Vechiului Testament se spune: „Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea” (Evrei, 11, 39). Hristos Însuşi i-a făcut sfinţi, răscumpărându-i pe Cruce şi apoi – i-a scos din iad, „…S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare. Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta…” (I Petru, 3, 19).
În hotărârea dogmatică a Sinodului VII Ecumenic (Niceea, 787) se spune, că noi ne „închinăm” icoanelor prin „închinare (cinstire) venerabilă” (în limba greacă ne exprimăm prin termenul „τιμιτικί προσκήνισις” („timitiki proskinisis”), iar nu cu „închinare” adevărată (în limba greacă – „λατρεία”(„latria”), care se cuvine numai lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, noi nu ne închinăm icoanelor, ca şi lui Dumnezeu, adică cu închinare adevărată, ci numai le cinstim, le venerăm. Aceeaşi cinstire o avem şi faţă de Preasfânta Fecioară Maria, faţă de îngeri şi sfinţi. Aceasta înseamnă – a ne închina cu „cinstire venerabilă”.
Protodiacon Ioan MUNTEANU
Sursa: www.csf.md


Preluat de pe: http://ortodox.md/articole/martorilor-lui-iehova-marturii-biblice-despre-cinstirea-icoanelor/
 

Mărturiile biblice care sunt temeiul adevărurilor de credinţă respinse de „martorii lui iehova”

svideteli_iegovi

1. DESPRE SFÂNTA TRADIŢIE ŞI SFÂNTA SCRIPTURĂ
„Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa”(Fapte, 17, 11).
„Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru, 3, 15-16).
„Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos. Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor” (II Corinteni, 3, 14-15).
Pe eunucul împărătesei Etiopiei „…Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum aşi putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el” (Fapte, 8, 30-31).
Scriptura întotdeauna necesită de a fi tâlcuită. În cartea proorocului Neemia se spune: „Ei citeau lămurit bucăţi din cartea legii lui Dumnezeu, iar bucăţile citite le lămureau şi poporul înţelegea cele ce se citeau” (Neemia, 8, 8).
„Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile pe care vi le-am dat” (I Corinteni, 11, 2).
„Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă…” (I Corinteni, 11, 23).
Sfântul Vicenţiu de Lerin învăţa: „Tradiţia este ceea ce ai primit, iar nu ceea ce ai născocit”.
Tradiţia este, în primul rând, învăţătura orală: „Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni, 2, 15).
Toate Cuvintele lui Dumnezeu n-au putut fi cuprinse în codul biblic: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris…” (Ioan, 21, 25).
„V-am scris în epistolă…” (I Corinteni, 5, 9) – adică apostolul Pavel a scris mai înainte…
„De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în Dumnezeu. A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu” (Evrei, 6, 1-3). – învăţătura şi detaliile despre botezuri, despre punerea mâinilor, etc. – se păstrează la nivelul Tradiţiei şi nu sunt descrise amănunţit în Sf. Scriptură – „Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi” (II Tesaloniceni, 3, 6).
CATEHEZĂ DESRPE SFÎNTA TRADIŢIE
1. Cum S-a descoperit Dumnezeu oamenilor?
1. Dumnezeu S-a descoperit (revelat) oamenilor “în multe rânduri şi în multe feluri” (Evrei, 1, 1) dând acestora învățătura necesară mântuirii. Această învăţătură mântuitoare este păstrată nealterată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Pentru că în Sfânta Scriptură nu sunt scrise“toate câte a făcut Iisus” (Ioan, 20, 30-31), Biserica s-a preocupat să păstreze şi învăţătura nescrisă, astfel luând naştere Sfânta Tradiţie.
2. Ce este Sfânta Tradiţie?
Sfânta Tradiţie sau Predania, este acea învăţătură dumnezeiască păstrată de Biserică şi transmisă apoi prin viu grai, din generaţie în generaţie. Întreaga învăţătură a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o Sfântă Tradiţie, pentru că El nu a scris nimic. Din acesta însă, pentru diverse nevoi, o parte s-a scris (Sfânta Scriptură), iar altă parte nu s-a scris imediat (Sfânta Tradiţie propriu-zis), ci în timp. Atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie aveau şi au aceeaşi valoare mântuitoare: „Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi… Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să-i fie ruşine” (II Tesaloniceni, 3, 6 și 14).
3. Cum s-a născut Sfânta Tradiţie?
După cum am văzut, predica Domnului Iisus Hristos a fost începutul Sfintei Tradiţii Creştine. Mântuitorul însă nu a scris nimic şi nici nu a poruncit să se scrie. El a poruncit să propovăduiască (Sfinţii Apostoli) “Evanghelia la toată făptura” (Marcu, 16, 15); vezi şi (Matei, 28, 19-20). Aşadar, Sfinţii Apostoli, dorind a împlini porunca Mântuitorului, nu s-au grăbit să scrie învăţătura Sa. Ei au predicat şi astfel, predica Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli şi a altor ucenici, a dat naştere la Sfânta Tradiţie Creştină Apostolică sau Sfânta Tradiţie. Dovadă este şi numărul mic de scrieri (păstrate) pe care le avem în Noul Testament. Aceste cărţi au fost scrise din necesitate şi nu aveau scopul de a cuprinde toată învăţătura Mântuitorului, căci “sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin.” (Ioan, 21, 25).
4. Cum s-a fixat şi păstrat Sfânta Tradiţie?
Dat fiind faptul că în perioada primară creştinii nu făceau mare diferenţă între cuvântul scris (Noul Testament) şi cuvântul păstrat oral (Sfânta Tradiţie), este firesc să credem că ei le păstrau cu sfinţenie pe amândouă. Sfinţii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi au fost foarte atenţi şi au supravegheat să nu fie pierdută sau alterată vre-o învăţătură din Sfânta Tradiţie. De aceea Sfântul Irineu de Lyon spunea că “tradiţia a ajuns la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare” (în „Contra ereziilor”, 2, 9), iar Fericitul Augustin spunea că “marii teologi ai lumii au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi, aceea au dat fiilor” (în „Contra lui Iulian”, 2,10). Aşadar, Sfânta Biserică fiind “stâlp şi temelie a adevărului” (I Timotei, 3,15) este cea care și în care se păstrează Sfânta Tradiţie. Astfel că, în timp, această învăţătură nescrisă a început să fie trecută în scris. Începând cu secolul II şi până în secolul VIII, Sfânta Tradiţie s-a fixat în scrierile Părinţilor Apostolici şi a Părinţilor Bisericeşti, precum şi în alte feluri de scrieri, păstrate toate de Sfânta Biserică (de ex.: în cărţile de slujbă; în hotărârile Sinoadelor Ecumenice, în mărturiile martirilor, etc.).
5. Care sunt aspectele Tradiţiei Creştine?
Sfânta Tradiţie, după învăţătură (dogmele credinței) – este neschimbabilă. Aceasta este aspectul principal, numit neschimbabil sau statornic. Dar, după felul în care se organizează viaţa Bisericii, etc. Sfânta Tradiţie este dinamică. Tot aşa putem vorbi de trei etape în Sfânta Tradiţie: Tradiţia Mântuitorului, Tradiţia Sfinţilor Apostoli şi Tradiţia Bisericii.
6. Care este rolul şi importanţa Sfintei Tradiţii Creştine?
Marele rol al Sfintei Tradiţii Creştine este acela de a păstra învăţăturile (dogmele) ce nu sunt cuprinse direct sau explicit în Sfânta Scriptură. De ex: Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngeri, dar Sfânta Tradiţie explică de ce sunt nouă cete, ce rol au, etc. (vezi Sf. Dionisie Areopagitul „Ierarhia Cerească”) sau Sfânta Scriptură vorbeşte despre slujbe, dar Sfânta Tradiţie explică felul acestora, rolul lor, cum se desfăşoară ele, etc. Trebuie specificat însă că, pentru ca o învățătură aflată în Sfânta Tradiţie să fie declarată dogmă, ea trebuie să aibă un temei şi în Sfânta Scriptură (de ex. Dogma Sfintei Treimi a fost formulată la Sinoadele I şi II Ecumenice pe temeiul textelor din Sfânta Scriptură: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”(Matei, 28, 19-20); „De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi” (II Corinteni, 13, 3). Vorbind de rolul Sfintei Tradiţii, putem spune că “datorită Tradiţiei vechi Apostolice ne putem feri de invenţiile duşmănoase ale ereticilor” (Sf. Irineu de Lyon). Aşadar, Sfânta Tradiţie este un criteriu, alături de Sfânta Scriptură, de apreciere a adevăratei învăţături. Sfânta Tradiţie are rolul de a explica din Sfânta Scriptură “unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc – ca şi pe celelalte Scripturi – spre a lor pierzare” (II Petru, 3, 15-16). De asemenea Sfânta Tradiţie este cea care spune mai mult despre slujbele Bisericii, astfel ca “toate să se facă-n cuviinţă şi după rânduială” (I Corinteni, 14, 40). Aşadar, spune Sfântul Ioan Gură de Aur “şi cele scrise (Sfânta Scriptură) şi cele nescrise (Sfânta Tradiţie) sunt deopotrivă vrednice de crezare, încât socotim Tradiţia Bisericii vrednică de crezare” (Comentariu la II Tesaloniceni 2, 15).
7. Există un criteriu de dovedire a adevăratei Sfintei Tradiţii?
Bineînţeles că Biserica a formulat un criteriu prin care separă adevăratele tradiţii de cele false. Astfel, Sfântul Vicențiu de Lerin († 450) declara: „în Biserica Universală trebuie cu mare grijă, ca acel lucru să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi… Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi consensul” (în„Commonitorium”, 2). Universalitatea se referă la toată Biserica; vechimea se referă la Sfinţii Apostoli, cei ce au dat învăţătura Bisericii; iar consensul se referă la părerile tuturor Sfinților Părinți (urmașii Apostolilor) de peste tot.
8. Există şi tradiţii false?
Bineînţeles că au existat şi false tradiţii născocite de eretici şi sectanţi care “unul a schimbat cu mâna sa textul; altul cu răstălmăcirea lui înţelesul” (Tertulian în “Contra ereticilor”, 38, 1-7). Aşadar, existau fie cărţi false, unele puse chiar pe seama Sfinţilor Apostoli: „Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit” (II Tesaloniceni, 2, 2), fie învăţături false. Ambele erau respinse ferm de Sfânta Biserică, care declară că “dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie anatema! Aşa cum v-am spus-o mai înainte, v-o spun din nou şi acum: Dacă cineva vă propovăduieşte altceva decât ceea ce aţi primit, anatema să fie!”(Galateni, 1: 8-9); „Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei” (Romani, 16, 17); „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (II Ioan, 1, 10-11). Tradiţiile false atacau Biserica fie direct, în învăţătură, fie indirect, prin alte obiceiuri şi practici. Faţă de tradiţiile false Biserica s-a pronunţat prin Sfintele Sinoade (de ex: Sinodul din Ierusalim ce a condamnat pe iudaizanţi: Fapte, 15, 1-31), prin care erau excomunicaţi ereticii, demascate falsele învăţături şi se fixa învăţătura ortodoxă. Chiar şi astăzi mai sunt tradiţii false, fie scrise: aşa-zisele Talismane; Epistolia Maicii Domnului, Epistolia Mântuitorului, Brâul, Cele 12 Vineri, etc. fie nescrise, diferite obiceiuri, precum: deshisul şi interpretarea Sfintei Evanghelii, căzutul şi aruncarea de obiecte la ieşirea cu Sfintele Daruri, etc.
9. Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de Sfânta Tradiţie?
Este lesne de înţeles că falsele tradiţii trebuie demascate şi condamnate de toţi, cler şi credincioşi. Clerul însă (episcopi, preoţi, diaconi), are datoria de a cunoaște şi a predica învăţăturile Sfintei Tradiţii, deoarece, aşa cum scria Sfântul Vasile cel Mare, „Dintre dogmele păstrate în Biserică, pe unele le avem din învăţătura scrisă (Sfânta Scriptură), iar pe altele le-am primit din Tradiţia Apostolilor. Ambele au aceeaşi putere pentru credinţă.” (în „Despre Sfântul Duh”, 2, 27. Pentru credincioşii mireni, datoria lor este de a cunoaşte temeinic învăţăturile Sfintei Tradiţii şi de a le apăra de eretici şi de a le mărturisi atunci când este nevoie. Pentru toată Biserica Ortodoxă vie – cler şi mireni – Sfânta Tradiţie trebuie să fie văzută ca un tezaur al învăţăturii Mântuitorului, de aceeaşi valoare ca și Sfânta Scriptură.
„Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi… Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să-i fie ruşine” (II Tesaloniceni, 3, 6 și 14).
Protodiacon Ioan Munteanu
Sursa: http://csf.md/
 
 
Preluat de pe: http://ortodox.md/articole/marturiile-biblice-care-sunt-temeiul-adevarurilor-de-credinta-respinse-de-martorii-lui-iehova/

Venirea sau prezenţa Mîntuitorului Iisus Hristos? – Contraziceri cu Sf. Scriptură în Organizaţia „Martorii lui Iehova” (2)

ceas

Potrivit învăţăturii Martorilor lui Iehova (în continuare MI), Iisus Hristos deja a venit în chip nevăzut şi guvernează ca rege din 1914 (1). Iată ce scrie într-o carte a MI: ”În Matei 24:37 este folosit cuvîntul grecesc parousia (παρουσια), care înseamnă literalmente „a fi alături”. Primul sens al cuvîntuluiparousia (παρουσια), aşa cum apare în”Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament”, de William Barclay, p. 211, este „prezenţa (unor persoane)”. Sensul cuvîntului reiese clar din Filipeni 2:12, unde Pavel pune în contrast prezenţa sa (parousia- παρουσια) cu absenţa sa (apousia-απουσια). În schimb, în Matei 24:30, unde este vorba de “venirea Fiului omului pe norii cerului cu putere şi cu mare glorie” ca executor al judecăţii lui Iehova în războiul de la Armaghedon, este folosit cuvîntul grecesc erchomenon-ερχομενον. Unii traducători redau ambele cuvinte greceşti prin „venire”, dar traducătorii mai atenţi fac distincţie între cei doi termeni.” (2)

După învăţătura „sclavului fidel şi prevăzător” (3) se primesc trei veniri ale lui Hristos şi o „prezenţă” care durează de la a doua venire pînă la a treia.
A. Cuvîntul parousia-παρουσια pe lîngă sensul de „prezenţă” mai are şi alte sensuri precum sînt „sosire”, „venire”. În „Greek English Lexicon” 1883 de H.G. Liddell şi R. Scott pag. 1158 (4) al treilea sens al cuvîntului este cel de „venire” (redat în engleză „advent”) (5) şi se face trimitere la Matei 24.27 precum şi la Sfîntul Ignatie Teoforul în epistola către Filadelfieni capitolul 9.2 care sună astfel:”Evanghelia, are, însă ceva deosebit: venirea (parousia-παρουσια) Mîntuitorului, a Domnului nostru Iisus Hristos,…”, de aici se poate vedea foarte clar că nu ne putem opri doar la termenul„prezenţă”, deşi, acest termen poate uneori să înlocuiască pe cel de „venire”, a se compara următoarele versete, 1 Cor. 16.17 „Mă bucur de venirea (prezenţa) lui Ştefanas,….”, 2 Cor. 10.10 „Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele şi tari, dar înfăţişarea (prezenţa) trupului este… .”, Fil. 2.12 „Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă (în prezenţa mea), ci…”
B. Dacă MI ar medita mai mult asupra tuturor versetelor care descriu venirea Domnului Iisus Hristos, atunci ar observa un lucru foarte şocant şi extrem de logic. Deci, dacă Hristos a venit în 1914, după care traducere a Bibliei ei argumentează acest fapt? Fiindcă versiunea lor intitulată „Traducerea Lumii Noi” apare abia în 1960, şi doar în limba engleză, pe cînd celelalte traduceri mai vechi ale limbii engleze folosesc termenul „coming”– venire şi nu „presence” - prezenţă. Dacă urmăm acestei teorii a MI atunci ar fi trebuit ca pînă la 1914 toate Bibliile să folosească termenul „venirea”, iar din 1914 toate traducerile biblice să utilizeze termenul „prezenţă”,… observaţi ce schimbare de învăţătură.
C. Apoi mai mult ca atît ar fi bine să analizăm cum descrie Biblia venirea lui Hristos şi cum descriu MI „prezenţa” Lui. Deci, martorii aduc ca argumente următoarele semne: „Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.” (6), însă MI au uitat să atragă atenţia la un moment care nu s-a petrecut în 1914 şi nici după aceea, anume cum va fi venirea lui Hristos „Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.” Mat. 24.27, iar dacă mai medităm la versetele 29 şi 30 atunci se vede foarte clar că MI minţesc fără ruşine, „Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui (lucruri care nu s-au petrecut în 1914, nici după aceea). Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (iarăşi nu s-a arătat niciun semn pe cer în 1914, nici după aceea) şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului (venind, nu fiind prezent), cu putere şi cu slavă multă.”
D. Şi mai aduc un argument care iarăşi necesită mai multă meditaţie ca să fie înţeles logic. Deci, Mîntuitorul compară venirea Sa prin pilda smochinului spunînd: „Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape (dar nu e prezentă). Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. (adică venirea lui Hristos e aproape, dar El încă nu este prezent).” (7)
În concluzie doresc să amintesc MI că „…de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (8) Numai să nu zică, că ei au identificat anul, fiindcă anul tot e alcătuit din ceasuri şi zile… Să ne ferească Dumnezeu de erezii şi să fim atenţi cu mîntuirea noastră.
Veaceslav Bodarev
licenţiat în teologie



(1) A se vedea mai multe detalii în cărţile ” Tu poţi trăi veşnic în paradis pe pămînt” Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc. 1989, p.134-141, traducere din limba rusă, şi „Ce ne învaţă în realitate Biblia” Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc. 2005, p. 215-218.
(2) „Argumente din Scripturi” Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc. 2007, p. 184.
(3) Potrivit Turnului de veghe, din 15 iulie 2013, ediţia de studiu pentru luna septembrie p.22, sclavul fidel şi prevăzător – este un mic grup de fraţi unşi care sunt direct implicaţi în pregătirea şi furnizarea hranei spirituale în timpul prezenţei lui Cristos. În zilele noastre, aceşti fraţi unşi alcătuiesc Corpul de Guvernare.
(4) http://archive.org/stream/greekenglishlex00liddrich#page/1158/mode/2up pag.1158.
(5) A se vedea şi http://bcwordoflife.org/dev/resources/lit/Lexicon_full_final_2.4_pass.pdf pag. 245. cuv.3952, şi http://wiki.lingvoforum.net/w/%D0%9A%D0%BD%D0%B8%D0%B3%D0%B8/%D0%94%D1%80%D0%B5%D0%B2%D0%BD%D0%B5%D0%B3%D1%80%D0%B5%D1%87%D0%B5%D1%81%D0%BA%D0%BE-%D1%80%D1%83%D1%81%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9_%D1%81%D0%BB%D0%BE%D0%B2%D0%B0%D1%80%D1%8C_%D0%94%D0%B2%D0%BE%D1%80%D0%B5%D1%86%D0%BA%D0%BE%D0%B3%D0%BE/98
(6) Matei 24.7, ” Tu poţi trăi veşnic în paradis pe pămînt” Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc. 1989, p.150, traducere din limba rusă
(7) Matei 24.32-33: Marcu 13.28-29: Luca 21.29-31
(8) Matei 24.36: Marcu 13.32


Sursa: http://ortodox.md/articole/venirea-sau-prezenta-mintuitorului-iisus-hristos-contraziceri-cu-sf-scriptura-in-organizatia-martorii-lui-iehova-2/ 

Doctrina politico-religioasă a iehoviștilor – despre sfârșitul lumii

385601_397412563630405_264528676_n
„Martorii lui Iehova” nu este o sectă creştină, ci o organizaţie care, pe lângă elementele Vechiului Testament, propagă şi o anumită doctrină politică.
În literatura iehovistă sunt expuse „proorociile” despre distrugerea tuturor statelor şi despre instituirea cât mai curândă pe pământ a domniei şi a Împărăţiei lui Dumnezeu Iehova, unde vor fi numai iehoviştii – toţi ceilalţi vor muri.
Iehoviştii leagă triumful lor de Armaghedon – „ultima luptă cu Satan”, când, potrivit concepţiilor lor, „armatele din întreaga lume, cuprinse de un haos nebun şi de frică, în ceaţa neînţelegerii se vor năpusti una asupra alteia şi se va începe autodistrugerea reciprocă… Odată cu încheierea luptei Armaghedonului, deja niciodată nu va mai fi un alt război, pe pământ va împărăţi pacea veşnică”.
După moartea lui Russel „Turnul de veghe” a publicat tot noi şi noi „proorocii”, stabilind datele Armaghedonului, începutul „împărăţiei de 1000 de ani”, precum şi alte evenimente mistice – ba în 1918, ba în 1920. „Descoperirile” precedente în mod delicat au fost anulate: „Fără îndoială satana a crezut, că împărăţia de 1000 de ani trebuia să fie instituită în 1915… Însă sunt dovezi, că instituirea Împărăţiei în Palestina, probabil, va avea loc în 1925, 10 ani mai târziu, ceea ce noi am şi calculat odată”.
În 1940 unul din conducătorii „Organizaţiei” a declarat: „Eu am afirmat, că naţiştii şi fasciştii intenţionează să distrugă Imperiul Britanic, şi aceasta se va întâmpla” (spre nedumerirea credincioşilor, al II Război Mondial a demonstrat contrariul).
Anul 1975. Proorocia despre această dată a provocat un aflux puternic de membri în organizaţie.„Potrivit cronologiei demne de încredere – 6000 de ani, numărând de la crearea omului, se vor încheia în 1975 şi a 7-ea perioadă – de 1000 de ani în istoria omenirii – va începe cu anul 1975”. (Amintim, că pe temeiul unei asemenea „cronologii biblice demne de încredere”, Russel vorbea despre sfârşitul celor 6000 de ani în 1872). În 1969 „Turnul de veghe” a chemat tineretul de a refuza studiile superioare: „Să nu le permiteţi să vă spele creierele cu propaganda satanică despre dorinţa de a obţine ceva în această lume. Acestei lumi i-a rămas foarte puţin timp!”. Mai mult decât atât, cu un an înainte de „sfârşitul” preconizat, „Societatea” îndemna ca oamenii să-şi vândă casele, pentru ca „lunile rămase” să fie închinate răspândirii „Turnului de veghe”.
În anii 1980 „Turnul de veghe” indica noua dată a sfârşitului lumii – anul 1999. În prezent „Societatea Turnului de veghe” în genere nu e încrezută în vreo oarecare dată, pentru că în conformitate cu „cronologia demnă de încredere” nu s-a împlinit nici o „proorocie” din cele enumerate mai sus.
Russel punea mai presus tratatele sale decât Biblia. El scria: „Cele şase volume (ale „Studiului Sfintei Scripturi”)… nu sunt comentarii, ci practic însăşi Biblia… Oamenii nu sunt capabili să înţeleagă intenţiile lui Dumnezeu fără cartea mea… Dacă (omul) va înlătura cartea mea şi va încerca să citească numai Biblia, experienţa demonstrează, că peste doi ani el se va pomeni într-un întuneric total. Pe de altă parte, dacă el va citi numai („Studiile”) cu notele şi explicaţiile lor, atunci, chiar dacă nu va deschide Biblia, peste doi ani va fi în lumină…”. Russel se numea pe sine „purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu”, prin care se vesteşte oamenilor voia lui Dumnezeu.
Necătând la falsitatea prezicerilor anterioare, apropierea sfârşitului lumii rămâne una din principalele învăţături ale iehoviştilor, deşi data Armaghedonului nu se mai indică. Martorii lui Iehova se pregătesc de Armaghedon: potrivit învăţăturii lor, aceasta va fi lupta, în urma căreia va pieri întreaga lume şi vor rămâne numai ei, iehoviştii. În această „luptă a marei zile a lui Dumnezeu Atotţiitorul”, care este înfăţişată în stilul unui război atomic mondial, va pieri împărăţia lui Satan şi până la 2.000.000. de păcătoşi, cu excepţia, desigur, a iehoviştilor credincioşi.
După aceasta Iehova va institui împărăţia de 1000 de ani, când lumea va fi condusă de Hristos şi pe pământ va fi aşa o pace şi bunăstare, care întrec orice imaginaţii omeneşti. Însă, pentru a căpăta această bunăstare „oamenii trebuie să intre în componenţa organizaţiei lui Dumnezeu, care în Biblie este expusă simbolic prin cuvintele „Ierusalim”, adică trebuie să devină membrii sectei.
Aşteptând Armaghedonul – lupta hotărâtoare dintre puterile binelui şi răului, – „Martorii lui Iehova” nădăjduiesc că vor trece prin focul războiului mondial şi vor intra în „fericitul mileniu”, predestinat numai celor ce au crezut în doctrina organizaţiei lor. În raiul din cer nu vor intra toţi iehoviştii, ci numai 144.000., care împreună cu Hristos şi cu judecătorii din Vechiul Testament vor conduce cu masele, rămase pe pământ după Armaghedon, care trebuie să se bucure de viaţa veşnică de pe pământ. Viaţa de paradis de pe pământ este descrisă în duhul utopiei comuniste: „Nu vor fi atunci nici bogaţi, nici săraci, toţi vor trăi la fel… Ţăranii şi muncitorii vor avea încrederea, că vor avea hrană întotdeauna din belşug”.
Deci, doctrina politică a „martorilor” este întemeiată pe demagogia marxistă. Iresponsabil şi neîntemeiat ei prezic egalizarea (în drepturi) bogaţilor şi săracilor, locuri de muncă pentru toţi, lichidarea exploatării, hrană din abundenţă, încetarea războaielor… Ei tind spre deţinerea puterii. Ideia lor despre „Noul Sion” pe pământ este apropiată de planul masonilor despre domnia lor mondială.
„Martorii lui Iehova” resping orice stăpânire pământească şi tot ce este legat de ea: serviciul militar, jurământul pentru funcţiile de stat, sărbătorile de stat, drapelul, votul şi alegerile în funcţiile de stat. Iehoviştii menţionează că resping formele ascunse de idolatrie – cinstirea drapelelor şi interpretarea imnurilor, în care este slăvit un oarecare popor. Toţi membrii sectei se consideră cetăţeni ai statului teocratic „Societatea Turnului de Veghe” cu capitala în Brooklin.
În Sfânta Scriptură nu numai o dată se aminteşte despre necesitatea de a îndeplini cerinţele şi obligaţiile civice-cetăţeneşti – de exemplu:
„Şi cine nu va împlini legea Dumnezeului tău şi legea regelui, asupra aceluia să se facă îndată judecată şi să se osândească sau la moarte, sau la izgonire, sau la amendă, sau la închidere în temniţă” (I Ezdra, 7, 26).
„Fiul meu, teme-te de Domnul şi de rege şi cu cei ce se răzvrătesc nu lega prietenie” (Pilde, 24, 21).
„Chiar în gândul tău nu blestema pe rege şi în cămara unde dormi nu defăima pe cel puternic; căci păsările cerului pot să ducă un cuvânt şi neamul celor înaripate să dea vorba ta pe faţă” (Ecclesiast., 10, 20).
„Căutaţi binele ţării în care v-am dus robi şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, că de propăşirea ei atârnă şi fericirea voastră!” (Ieremia, 29, 7).
Matei, 17, 24-27 – Mântuitorul plăteşte pentru Sine şi pentru apostolul Petru darea (pentru Templu).
„…Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei, 22, 21).
„…Iar Pavel a zis: Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este scris: „Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău” (Fapte, 23, 5).
Romani, 13, 1-7 – despre faptul că trebuie să ne supunem stăpânirilor.
„Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor, ca unora ce sunt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine; Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă. Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. Daţi tuturor cinste, iubiţi frăţia, temeţi-vă de Dumnezeu, cinstiţi pe împărat” (I Petru, 2, 13-17).
Doctrina „martorilor lui Iehova” reprezintă o planificare conştientă de distrugerii a culturii creştine. Biserica lui Hristos o numesc „organizaţia lui Satan”, iar pe sine se consideră martori ai mâniei şi ai răzbunării lui Dumnezeu asupra Bisericii lui Hristos. Ei anunţă pieirea grabnică a Bisericii lui Hristos şi a popoarelor creştine. Învăţătura „martorilor lui Iehova” – reprezintă un amestec de elemente politice şi religioase, de idei eretice, iudaice şi creştine.
Va urma: Mărturiile biblice care sunt temeiul adevărurilor de credinţă respinse de „Martorii lui Iehova”.
Protodiacon Ioan MUNTEANU
Sursa: http://csf.md/
 
 
Preluat de pe: http://ortodox.md/articole/doctrina-politico-religioasa-a-iehovistilor-despre-sfarsitul-lumii/

Secta „Martorii lui Iehova” capitole din „teologia” lor

dincasaincasa (1)

„Martorii lui Iehova” se numesc pe sine „noii şi adevăraţii creştini”, atribuindu-şi monopolul asupra adevărului şi sfinţeniei, deşi în realitate n-au nici un drept să se numească creştini, pentru că resping categoric Sfânta Treime şi recunosc ca Dumnezeu numai pe Dumnezeu Tatăl – „Iehova” şi resping învăţătura creştină despre Întruparea lui Dumnezeu. Ei declară Biserica Ortodoxă drept „renegată, apostaziată”.
Aşadar, în ce cred „Martorii lui Iehova”? Ei permanent accentuează că numele lui Dumnezeu este Iehova. Iehova – după cum se ştie este pronunţarea denaturată a cuvântului ebraic Iahve „Cel ce este”: „Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: „Eu sunt cel ce sunt”. Apoi i-a zis: „Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi” (Ieşirea, 3, 14). Însă conform mărturiei Evangheliei, numele „Cel ce este” se referă la Dumnezeu-Fiul – Domnul Iisus Hristos, ca şi la Dumnezeu-Tatăl. „Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început” (Ioan, 8, 25).
Învăţătura despre Dumnezeu
– Iehoviştii neagă învăţătura creştină despre Sf. Treime, declarând, că ea a fost „inventată de satana”. Ei recunosc numai un singur nume al lui Dumnezeu – „Iehova”. Pe Hristos nu-L recunosc ca Dumnezeu. „Iisus – este prima creatură a lui Dumnezeu”. Astfel ei nu recunosc că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl – unul din adevărurile dogmatice fundamentale ale Creştinismului. Rooterford scria: „Hristos Iisus, numele căruia la început a fost Logos, a fost prima creatură şi, prin urmare, începutul creaţiei lui Dumnezeu. Iisus Hristos – este un Reprezentant deosebit al Creatorului”. Asemenea afirmaţie contrazice întreaga Evanghelie, care mărturiseşte despre Hristos ca despre Fiul lui Dumnezeu, despre Întruparea lui Dumnezeu.
– Încearcă să-L unifice pe Hristos cu arhanghelul Mihail: „De-facto Mihail – este fiul lui Dumnezeu”. Această afirmaţie nu are nici un temei biblic.
– Iehoviştii neagă învierea (fizică, cu trupul) lui Hristos. Ei afirmă că Hristos a înviat numai cu duhul şi mai apoi „s-a materializat în alt trup”: „Pentru răscumpărarea vieţii, pe care Adam a pierdut-o pentru urmaşii săi, a fost nevoie ca lui Dumnezeu să-I fie întoarsă o viaţă cu acelaşi preţ… Iehova a rânduit, ca Fiul Său Întâiul-Născut să părăsească viaţa spirituală din cer şi să devină creatură omenească… să treacă prin naşterea omenească din femeie, să se nască şi să trăiască ca un om adevărat… Iehova Dumnezeu l-a înviat a treia zi pe Iisus din morţi deja în fire Dumnezeiască, dându-i nemurire şi nestricăciune… Când Iisus a înviat din morţi, El nu mai era deja om, El era chipul exact al lui Iehova”.
Sfânta Evanghelie, dimpotrivă, mărturiseşte că, Iisus Hristos s-a sculat din morţi cu acelaşi trup, cu care a fost aşezat în mormânt. Despre aceasta mărturisesc rănile Lui: „Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan, 20, 27); „Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine având” (Luca, 24, 39); mormântul gol şi giulgiurile în care a fost înfăşurat:„…Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus…” (Ioan,20, 2); „…Şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos…” (Ioan, 20, 6).
Pentru iehovişti Hristos este doar un instrument al lui Iehova: „Omul Iisus a murit, şi a murit pentru totdeauna” – Iisus devine Dumnezeu numai după ce Iehova îl învie din morţi şi-l desemnează în„funcţia de Cârmuitor al lumii”. Iisus a înviat numai ca un duh nemuritor şi va veni iarăşi în lume„ca o fiinţă spirituală perfectă”.
Această sectă în aceeaşi măsură este afectată de învăţătura ariană şi de metoda raţionalistă în expunerea adevărurilor de credinţă. „Martorii lui Iehova” învaţă, că Iisus Hristos a revenit pe pământ în 1914 şi a organizat pe pământ rezistenţa (împotrivirea, opunerea) „domniei mondiale a lui satana, pentru a institui domnia de 1000 de ani a împărăţiei teocratice”. Ei învaţă, că în momentul de faţă Hristos „asistă pe pământ” în chipul organizaţiei „Martorilor lui Iehova” (corporaţiei ei adminstrative).
Devine clar, că prin expunerea acestor concepţii nici nu poate fi vorba despre „creştinismul” iehoviştilor.
– Sfântul Duh este numit putere dumnezeiască sau energie, dar ei neagă Persoana Sfântului Duh. Însă în Noul Testament avem mărturii, că Sfântul Duh este Persoană: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26).
„Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt…” (Fapte, 5, 3).
Învăţătura despre om (antropologia)
– Negarea nemuririi sufletului. „Sufletul încetează de a mai exista, când omul moare”. În Sf. Scriptură se menţionează: viaţa sufletului omenesc continuă şi după moarte: Luca, 16, 19-31 – pilda despre omul bogat şi Lazăr; Luca 23, 39-43 – făgăduinţa dată tâlharului răstignit. Despre nemurirea sufletului citim şi în Vechiul Testament: „Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecclesiast, 12, 7).
– Iehoviştii învaţă, că diavolul a fost creat de Însuşi Iehova, ca „un heruvim umbrit”, pentru a demonstra neputinţa lui înaintea lui Dumnezeu. Fiind „heruvim”, Satana „a creat „cerul” nevăzut sau stăpânirea nevăzută, directă şi dominantă asupra omului”. Prin aceasta iehoviştii afirmă puterea necondiţionată a diavolului în lumea aceasta. Satana este declarat autorul învăţăturii despre nemurirea sufletului omului. După învierea morţilor Iehova va crea pentru cei înviaţi un suflet nou.
Învăţătura despre mântuire
„Turnul de veghe” învaţă, că jertfa lui Hristos – nu-i altceva decât o plată de răscumpărare dată lui Dumnezeu Iehova în conformitate cu „cerinţele dreptăţii cereşti”. Hristos a vărsat sângele Său numai pentru cei 144.000 de aleşi, se subînţelege, din numărul „martorilor lui Iehova”.
Creştinismul mărturiseşte, că Hristos a murit pentru toţi, tămăduind natura (firea) omenească, stricată de păcat. Prin moartea Sa Hristos a biruit puterea morţii şi a dat omului posibilitatea de a dobândi (de a moşteni) viaţa veşnică în rai.
– Potrivit „martorilor”, mântuirea („salvarea”) poate fi obţinută numai prin eforturile omului, prin faptele bune.
Această învăţătură se deosebeşte de concepţia ortodoxă referitoare la mântuire: despre „conlucrarea” lui Dumnezeu şi a omului, adică acţiunea harului lui Dumnezeu şi nevoinţa omului.
Hiliasmul.
„Martorii lui Iehova” au împrumutat din iudaism învăţătura eretică despre împărăţia de 1000 de ani a lui Mesia pe pământ. Iehoviştii menţionează, că „Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă o cârmuire care realizează puterea superioară, domnia şi controlul… spre binele omului”. Această Împărăţie va fi condusă de Hristos „nevăzut” cu ajutorul drepţilor înviaţi –
(Deşi iehoviştii afirmă cu insistenţă originalitatea şi “noutatea” învăţăturii lor, ideea despre împărăţia de 1000 de ani nu este atât de nouă, pentru că este împrumutată din cărţile iudaismului. Din timpul robiei babilonene, cărturarii au răspândit printre evrei speranţa, precum că Mesia va veni ca un împărat-cuceritor, va întoarce pe poporul lui Dumnezeu în Palestina, unde evreii vor căpăta puterea şi stăpânirea de mai înainte. Mesia va rezidi templul din Ierusalim şi va supune lui Israel toate celelalte popoare şi, înviind pe patriarhii, proorocii şi drepţii decedaţi, va împărăţi 1000 de ani. Pătrunzând, mai târziu în mediul creştin, această speranţă-utopie s-a unit cu prezicerea despre a doua venire a Mântuitorului, ceea ce a dat naştere la cele mai diverse secte hiliaste, care aşteaptă sosirea raiului de 1000 de ani pe pământ. La iehovişti hiliasmul a căpătat o nuanţă doar materialistă, sentimentală, înţeleasă şi propagată de oamenii educaţi în idealurile atât ale societăţii de consum, cât şi ale utopiei marxiste).
Iisus Hristos, ca Mântuitor milostiv dispare din învăţătura iehoviştilor.
Protodiacon Ioan MUNTEANU
Sursa: www.csf.md
 
 
Preluat de pe: http://ortodox.md/articole/secta-martorii-lui-iehova-capitole-din-teologia-lor/

Contraziceri cu Sfînta Scriptură în Organizaţia „Martorii lui Iehova” (1)

image00888

„Sclavul fidel şi prevăzător”[1] – care, chipurile, dă hrană la timpul potrivit, i-a dus, şi-i duce şi în prezent în eroare gravă pe toţi Martorii lui Iehova (în continuare MI) care cred orbeşte acestei organizaţii. Cu siguranţă această „hrană” este una otrăvitoare, cel puţin, pentru simplul fapt că se contrazice cu Sfînta Scriptură, ne mai vorbind de Sfînta Predanie şi alte scrieri. În acest articol voi prezenta o contrazicere, interpretată de „sclavul fidel şi prevăzător”. Citiţi mai jos textul prezentat de MI:
„Noi putem fi convinşi că Hristos va fi un judecător cinstit şi corect. Proorocia despre El din Isaia 11: 3,4 ne certifică despre aceasta. Prin urmare, împotriva părerii generale, El nu va judeca oamenii pentru păcatele din trecut, majoritatea dintre care, poate că, au fost făcute din neştiinţă. Biblia ne explică, că la moarte omul se izbăveşte sau se eliberează de toate păcatele, pe care le-a săvîrşit. Ea spune:” Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat.Romani 6.7. Aceasta înseamnă că cel înviat va fi judecat de ceea ce va săvîrşi în ziua judecăţii, iar nu pentru ceea ce a săvîrşit pînă la moarte.”[2]
Dacă „sclavul fidel şi prevăzător” a scos din context, doar versetul 7 ca să-şi susţină învăţătura, atunci ar fi bine să analizăm ce spune contextul în întregime:
3. Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat ? 4. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; 5. Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, 6. Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. 7. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. 8. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, 9. Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. 10. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. 11. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul xtreme. 12. Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; 13. Nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu.”
După cum se vede, Apostolul Pavel vorbeşte despre moartea pentru păcat, adică, cei ce au primit botezul şi sînt creştini trebuie să fie morţi păcatului, sau versetul 7 poate fi citit astfel: ” Căci Cel care a fost botezat este curăţit de păcat”, dar contextul nicidecum nu ne lasă să înţelegem că la moartea trupului păcatele săvîrşite pe parcursul vieţii se iartă, dar mai mult ca atît acelaşi Apostol ne mai spune că:”… noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.” 2 Corintheni 5:10.
Deci, rămîne ca MI să-şi pună o întrebare extrem de logică şi simplă, dacă păcatele se iartă la moartea trupului, pentru ce trebuie să respectăm poruncile Domnului?
Veaceslav Bodarev, licenţiat în teologie.



[1] Potrivit Turnului de veghe, din 15 iulie 2013, ediţia de studiu pentru luna septembrie p.22, sclavul fidel şi prevăzător – este un mic grup de fraţi unşi care sunt direct implicaţi în pregătirea şi furnizarea hranei spirituale în timpul prezenţei lui Cristos. În zilele noastre, aceşti fraţi unşi alcătuiesc Corpul de Guvernare.
[2] Tu poţi trăi veşnic în paradis pe pămînt. Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc. 1989, p.175, traducere din limba rusă.


Sursa: http://ortodox.md/articole/contraziceri-cu-sfinta-scriptura-in-organizatia-martorii-lui-iehova-partea-1/

„Traducerea Lumii Noi” – traducerea greșelilor noi

tetragramma



Apoc. 22:18-19 Și eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei cestei cărți: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sînt scrise în cartea aceasta; Iar de va scoate cineva din cuvintele cărții acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieții și din cartea sfîntă și de la cele scrise în cartea aceasta.
Această versiune a Sf. Scripturi aparține Organizației „Martorii lui Iehova”, care a întrodus, cel puțin de 237 ori termenul „Iehova”, în Noul Testament, fapt care este o greșală atît gramaticală cît și dogmatică.
Ca greșală gramaticală, termenul „Iehova”, nu poate exista în Noul Testament, deoarece este un termen ebraic, iar manuscrisele, cu ajutorul cărora s-a scris Noul Testament și de care dispunem astăzi, sînt toate în limba greacă.
Ca greșală dogmatică, termenul „Iehova”, este atribuit doar lui Dumnezeu-Tatăl, separând prin aceasta pe Dumnezeu de Iisus Hristos; însă citind mai cu atenție Sf. Scriptură v-om observa că acest termen întrodus de Martorii lui Iehova în Traducerea Lumii Noi, ne arată cât de neatenți, pe o parte și conștienți pe de altă parte, au fost autorii acestei traduceri.
În continuare v-om argumenta unele învățături ale Martorilor lui Iehova care se contrazic cu Sf. Scriptură din cauza întroducerii termenului „Iehova.”
Demn este de menționat faptul că după învățătura Martorilor lui Iehova, Dumnezeu și Iisus Hristos sânt două persoane diferite: Dumnezeu este Creator, iar Iisus Hristos este prima creatură a lui Dumnezeu. În Evanghelia de la Matei 3:3, în Traducerea Sinodală citim: „El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui”. În realitate Evanghelistul aici citează pe proorocul Isaia 40:3, unde în originalul ebraic este utilizat termenul „Iehova”, fapt cu ajutorul căruia Martorii lui Iehova au întrodus termenul „Iehova” în Matei 3:3 în Traducerea Lumii Noi. Acum dar, cînd citim ce sa petrecut mai departe conform Sf. Evanghelii, observăm cu claritate că Ioan Botezătorul pregătea calea lui Iisus Hristos, ceea ce sa și întâmplat, adică a venit Hristos, iar în Traducerea Lumii Noi, Matei 3:3 citim. „…Pregătiți calea lui Iehova! Faceți drepte cărările sale!”, iată aici observăm greșala Martorilor lui Iehova, adică, după Biblia lor trebuia să vină Iehova, dar tot în Biblia lor se arată cu claritate că a venit Hristos și nicidecum Iehova. Aceasta este doar una din greșalile dogmatice ale Martorilor lui Iehova.
Un alt caz asemănător întâlnim la Romani 10:13 unde citim (Traducerea Sinodală): Căci: “Oricine va chema numele Domnului se va mântui” În originalul ebraic termenul „Iehova” și de aici, respectiv citim în Traducerea Lumii Noi la Romani 10:13 „…oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat.” Adică, Martorii lui Iehova afirmă în Biblia lor că pentru a ne mântui trebuie să chemăm numele lui Iehova, iar conform Traducerii Sinodale, precum și a altor traduceri, trebuie să chemăm numele lui Hristos pentru a ne mântui. Dar ca să aflăm răspunsul corect iarăși trebuie să apelăm la Sf. Scriptură. Al cui nume, deci, chemau Apostolii și urmașii lor în Testamentul Nou?
Când Sf. Arhidiacon Ștefan era omorât cu pietre, Fap.7:59, a zis: „Doamne, Iisuse, primește duhul meu!” La Ioan 14:14, Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi: „Dacă veți cere ceva în numele Meu, Eu voi face” , și tot la Ioan 16:24 Hristos le spune ucenicilor săi: „Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină.” În 1 Cor. 1:2 citim:„…împreună cu toți cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, și al lor și al nostru:” aici observăm cu claritate că creștinii chemau în rugăciunile lor numele lui Hristos. La Faptele Apostolilor cap. 9 citim cum Saul prigonea pe toți cei ce chemau numele lui Hristos și apoi a fost convertit de Însuși Iisus Hristos pe care îl prigonea, devenind un vas ales pentru a purta numele lui Hristos la popoare și a suferi pentru numele Său. Deasemenea la Fap. 4:12, Sf. Apostol Petru spune tuturor celor ce îl ascultau: „Și întru nimeni altul nu este mîntuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mîntuim noi.” La Marcu 13:13 citim cuvintele Mîntuitorului: „Și veți fi urîți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda pînă la urmă, acela se va mîntui.” Aici iarăși observăm că Însuși Mîntuitorul Iisus Hristos spune că răbdarea pentru numele Său aduce mîntuire. Acestea sînt doar unele versete care ne arată al cui nume trebuie să chemăm pentru a ne mîntui.
Făcînd concluzia despre Traducerea Lumii Noi, nu rămâne îndoială că Martorii lui Iehova au efectuat această traducere cu scopul de a-și apăra învățătura dogmatică, iar faptul că autorii nu au fost specialiști în domeniu traducerii ne arată contrazicerile mai sus menționate.
Veaceslav Bodarev


Martorii lui Iehova – cine sînt ei în realitate?

amer_jehovahs_witnesses

A T E N Ț I E!
PERICOLUL LA UȘA DUMNEAVOASTRĂ.

Martorii lui Iehova – cine sînt ei în realitate?
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sînt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.” [1]
Probabil, ați întîlnit în viața Dvs, fie prin parcuri, fie pe stradă, dar poate chiar și la ușa Dvs, așa persoane care, arată bine la exterior, vorbesc frumos despre Împărăția lui Dumnezeu, oferă așa broșuri ca „Turnul de Veghe”, „Trezițivă” sau „Ce ne învață în realitate Biblia?”; dar de cîte ori v-ați întrebat, cine sînt ei și de unde vin?
Tocmai despre acești oameni, dar mai corect spus despre organizația (nu Biserica) din care ei fac parte, Dvs veți afla unele lucruri, care n-o să le aflați de la ei.
Mai întîi de toate știut lucru să fie că, „Martorii lui Iehova” este SECTĂ[2], iar Sfîntul Apostol Petru ne preîntîmpină că „…au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri[3] pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat[4], îşi vor aduce lor grabnică pieire…[5], la fel și Sfîntul Apostol Pavel ne arată că eresurile se află în rînd cu așa păcate ca: „Adulterul, desfrînarea, necurăția, destrăbălarea, închinarea la idoli, fermecătoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările… pizmuirile, uciderile, bețiile, chefurile,…[6] Deci, primul pericol este deja vizibil din aceste două versete.
Scurt istoric al sectei.
Întemeietorul acestei grupări religioase este americanul Charles Tase Russel (1852-1916), care a fost în viața sa o perioadă prezbiterian[7], iar mai apoi a mers o perioadă la congregaționaliști[8] pe care de asemenea i-a părăsit. La vîrsta de 24 de ani întîlnește pe Nelson Barbour, dizident al adventiștilor, de la care Russel împrumută ideea că Iisus Hristos urma să vină invizibil pe pămînt în 1874 și că în 1914 va fi anul în care lumea va fi distrusă, după care se va începe împărăția de 1000 de ani a lui Hristos pe pămînt, ceea ce nu sa întîmplat desigur și mulți adepți s-au dezamăgit și au părăsit secta.
Al II-lea președinte a fost Joseph Franklin Rutherford (1869/1917-1942), care are 2 proorocii false referitor la anul 1918 în care va fi sfîrșitul lumii, și 1925 cînd vor învia drepții Vechiului Testament precum Avraam, Isaac și Iacov, care iarăși nu s-au împlinit. Sub conducerea lui organizația își schimbă denumirea din „Studenții în Biblie” în „Martorii lui Iehova” la congresul din Columbus, Ohaio 1931.
Al III-lea președinte a fost Nathann Knorr (1905/1942-1977), care aduce organizației 3 lucruri importante: 1. Înființează școala „Galaad” pentru misionari; 2. Organizează școala teocratică; 3. Editează versiunea Bibliei „Traducerea Lumii Noi” prin care modifică multe versete pentru ași susține ideile organizației.
Avînd în vedere faptul că „proorociile” martorilor, 1874, 1914, 1918, 1925, nu sau împlinit vedem cu siguranță că ORGANIZAȚIA „MARTORII LUI IEHOVA” – ESTE O ORGANIZAȚIE MINCINOASĂ și respectiv nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol, care este „… mincinos și tatăl minciunii.”[9]
CONTRAZICERI CU BIBLIA.
1. Martorii spun că trebuie să chemăm numele lui Iehova ca să ne mîntuim, iar creștinii Noului Testament chemau, propovăduiau, vindecau, sufereau pentru numele lui Hristos.[10]
2. Martorii spun că Hristos a fost atîrnat pe un stîlp cu un cui în ambele mîini și tăblița deasupra mîinilor, iar Biblia spune că în mîinile Lui au fost cuie și tăblița a fost deasupra capului.[11]
3. Martorii spun că Iisus Hristos este prima creatură a lui Dumnezeu, iar Biblia spune că este Fiul lui Dumnezeu născut din Tatăl, deci, născut și creat sînt două lucruri total diferite.[12]
4. Organizația interzice transfuzia sîngelui[13], fără argumente biblice, ceea ce aduce moartea a multor membri.[14] Biblia vorbește doar de faptul că NU trebuie să folosim sînge ÎN MÎNCARE, dar transfuzia este cu totul altceva.[15] Pînă cînd organizația își va schimba poziția, oamenii sînt datori să moară.
5. Mîntuitorul Iisus Hristos a întemeiat Biserica Sa care nu va fi biruită de porțile iadului[16], iar „Martorii lui Iehova” sînt organizație, termen care nici nu se găsește în Biblie.
Să știți că nimeni nu are dreptul să vă ia libera alegere! Nu lăsați pe cineva să manipuleze cu conștiința Dvs: verificați și analizați, căutați și comparați. Cu preț ați fost cumpărați. Nu vă faceți robi oamenilor.” (1 Cor 7.23)
Rugăm să nu folosiți această foaie în scopuri auxiliare și nu o aruncați.
Transmiteți-o altor persoane să o citească sau să o ardeți.
Pentru mai multe informații sau propuneri scrieți la adresa: irineulion@mail.ru
Saituri recomandabile: www.ortodoxia.md; www.teologie.net; www.tvspas.ru; www.moldovacrestina.info



[1] 1 Ioan 4.1
[2] În limbajul Bibliei se întîlnește sub sinonimul „eres”, a se vedea 1 Cor. 11.19; Gal. 5.20; 2 Pet. 2.1
[3] Explicare greșită a Sfintei Scripturi care duce la pierzare, nu la mîntuire, a se vedea 2 Pet. 3. 16
[4] Conform învățăturii MI, Mîntuitorul „Iisus Hristos este prima creatură a lui Dumnezeu”, adică, El nu este Dumnezeu, ci prima creatură a Sa. Anume aceasta este una din ereziile de bază a MI despre Domnul Iisus Hristos. Deci, ei „tăgăduiesc pe Stăpînul (Iisus Hristos) care i-a răscumpărat… aducîndu-și lor grabnică pieire…”
[5] 2 Pet. 2.1
[6] Gal. 5.19-21
[7] Prezbiterianismul – este o formă a calvinismului, care este tot o sectă, ce respinge imaginea crucii, liturghia, citesc doar rugăciuni personale.
[8] Congregaționalismul – iarăși este o formă a calvinismului, în care fiecare congregație își recunoaște doar autoritatea sa.
[9] Ioan 8. 44
[10] Fap. 7. 59-60/ 4. 2, 10/ 3. 6/ 9. 16
[11] Ioan 20. 25, Mat. 27. 37
[12] Ioan 1. 14/ Evr. 1. 5/ Ps. 2. 7
[13] Dar în „Turnul de Veghe” din 15 iunie 2000, deja întîlnim permisiunea de transfuzie a unor componente ca: imunoglobulinele, preparate hemofilice (Factorul VIII si IX), a se citi mai detaliat pe: http://ro.altermedia.info/reportajinvestigatii/martorii-lui-iehova-si-transfuziile-sangvine_2043.html
[15] Fap. 15. 28,29